Gheorghe Hagi se gândește la retrogradare, după eșecul cu FCSB: „Sper să rămânem în prima ligă! O să suferim foarte mult anul ăsta!”. Cine a fost cel mai bun jucător de pe teren

Gheorghe Hagi se gândește la retrogradare, după eșecul cu FCSB: „Sper să rămânem în prima ligă! O să suferim foarte mult anul ăsta!”. Cine a fost cel mai bun jucător de pe teren
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Farul Constanța, a anunțat un nou obiectiv, după eșecul cu FCSB. „Regele” se gândește la retrogradare.

Farul Constanța și FCSB s-au întâlnit joi seară, în cadrul etapei cu numărul 14 din Liga 1, la Ovidiu, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 1-0, după autogolul lui Grameni, din minutul 13.

La finalul acestei partide, Gheorghe Hagi a avertizat cu privire la atitudinea elevilor săi și a explicat că dacă aceștia nu vor da dovadă de personalitate în următoarele etape, atunci obiectivul echipei Farul Constanța va fi salvarea de la retrogradare.

Gheorghe Hagi se gândește la retrogradare, după eșecul cu FCSB

După meciul cu FCSB, Gheorghe Hagi l-a remarcat pe Eduard Radaslavescu, mijlocașul în vârstă de 17 ani al Farului. Totodată, acesta a vorbit și despre convocarea lui Enes Sali la echipa națională de seniori, la doar 15 ani.

„Poate meritam mai mult. Am încercat să jucăm, am încercat să facem și faza defensivă bine. Am luat acel gol după greșeli individuale, de poziționare, tactic s-a stat prost în teren, dar eu zic că meritam mai mult astăzi. Ne-am dorit victoria, dar nu a venit. Nici randamentul unora nu a fost foarte bun. O să suferim foarte mult anul ăsta. Ce am văzut în acest meci îmi dă senzația că o să suferim tot anul. Trebuie să rămânem concentrați și să ne vedem la anul tot în prima ligă. E de suferit! Ne trebuie mai multă personalitate, să interpretăm jocul mult mai bine. Ca să fii acolo sus, cu cele mai bune echipe din România, trebuie să ai personalitate.

(n.r. despre FCSB) E o echipă obișnuită să câștige fiecare meci, au un lot și o echipă valoroasă din toate punctele de vedere, dar și noi trebuie să fim siguri pe noi. Sperăm să facem puncte în continuare. Aveam încredere că putem face un rezultat foarte bun, mi-am dorit lucrul ăsta, am încercat. După meciul ăsta, eu zic că ne-am schimbat obiectivul: să rămânem în prima ligă. Ne dorim să fim în play-off, dar una e dorința și alta e putința. Presiunea e mai mare jos. E un adevăr și de ce să nu îl zic? În momentul de față, asta simt. O să avem de muncit mult. O să vină și victorii, dar și înfrângeri. Dovedim că nu avem constanță.

Cel mai bun jucător de pe teren a fost Radaslavescu, născut în 2004. Constat, nu a greșit mingii, a jucat în față. Mi-era teamă, pentru că e tânăr, dar a dovedit. Am spus și în vestiar lucrul ăsta. Cei care au experiență și meciuri în Liga 1 să iasă în față!

(n.r. despre convocarea lui Enes Sali la echipa națională) Sfaturile i le dau în vestiar. Enes Sali e un copil până la urmă, dar care știe fotbal. Răbdare! Lăsați-l în pace, să crească, să se dezvolte. Prea multe lucruri extraordinare i-au venit în această lună, dar e normal”, a spus Gheorghe Hagi, la flash-interviurile de după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×